Evenimente 2023
Hack4Arad – Ediția a II-a
9-10 decembrie, 24 de ore de muncă și 8 proiecte care oricând pot fi puse în aplicare de administrația locală sunt rezultatele celei de a doua ediții Hackaton organizate de Facultatea de Științe Exacte în parteneriat cu Primăria Arad.
Școala de carieră
Un eveniment desfășurat în perioada 4-6 decembrie în colaborare cu BCR și care a inclus sesiuni practice privind elaborarea unui Curriculum Vitae (CV) de impact și tehnici eficiente pentru abordarea unui interviu de angajare. Această acțiune a permis studenților să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a se prezenta într-un mod profesionist în fața potențialilor angajatori și să crească șansele acestora de a obține locurile de muncă dorite.
Profesor-cercetător invitat la Universitatea UNSW Sydney
Colegul nostru, Vlad-Florin Drăgoi, a participat în calitate de profesor invitat la activități de cercetare alături de colegi de la Universitatea New South Wales UNSW Sydney, Australia. Timp de 10 zile, din 18 până în 28 noiembrie, Vlad a fost găzduit de către Prof. Jinhong YUAN, directorul laboratorului de cercetare Wireless Communication Lab din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Telecomunicații (School of Electrical Engineering and Telecommunications | Engineering - UNSW Sydney). Activitățile au fost finanțate printr-un proiect de cercetare australian prin care sunt susținute colaborări internaționale, Vlad făcând parte din grupul cercetătorilor ce au inițiat și realizat activități de cercetare recente cu unii membri din UNSW. Alături de Jinhong YUAN și Mohammad Rowshan a obținut rezultate notabile legate de codurile polare, coduri folosite în cadrul tehnologiei 5G. Directia de cercetare urmează analiza unei familii de coduri ce ar putea fi folosită în standardele de comunicații viitoare.
Discuțiile nu au fost doar de natura științifică, cele două echipe intenționând sa depună proiecte de cercetare comune.
CyberWeek@UVT
În 16-17 noiembrie, conf.dr. Crina Bejan, conf.dr. Vlad Drăgoi și prof.dr. Dominic Bucerzan au participat ca speakeri invitați la Conferința academică destinată specialiștilor din domeniul securității informațiilor, organizată de Universitatea de Vest din Timișoara, având ca temă securitatea cibernetică.
Blockchain Economics in Business and Research
În zilele de 16 și 17 noiembrie, Facultatea de Științe Exacte a fost reprezentată de către studenți ai programelor Informatică și Informatică (în limba engleză) la #FEAATimisoara care a găzduit cursul Blockchain Economics in Business and Research.
Susținut de profesorul invitat Roman Beck de la Universitatea IT din Copenhaga, acest curs s-a concentrat pe familiarizarea studenților cu sistemele blockchain și DLT.
Această inițiativă face parte din cadrul evenimentului CyberWeek@WUT
#BlockchainEconomics #CyberWeekWUT #FEAA #CursuriInovatoare #TehnologiaViitorului
Conferința internațională a studenților "StudMath-IT" 2023
Facultatea de Științe Exacte din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu sprijinul Ministerului Educației, a organizat în perioada 14-15 noiembrie, Conferința Internațională a Studenților „StudMath-IT”. Peste 50 de studenți din Arad, Cluj-Napoca, Timișoara, Petroșani precum și elevi din Chișineu Criș au participat fizic sau online cu lucrări la cele două secțiuni: Matematică și Informatică.
Conferința s-a bucurat, de asemenea, de prezența unor participanți din străinătate (India, Algeria, Republica Moldova, Maroc) care și-au prezentat lucrările în sistem online.
La fel ca în edițiile precedente, în cadrul conferinței a fost organizată o sesiune dedicată angajatorilor, în cadrul căreia companiile interesate și-au prezentat proiectele, stagiile de practică, disponibilitatea de posturi și cerințele pentru viitorii angajați. Au fost prezenți: BCR SA, Msg Systems Romania, LEONI, Access Group, Logiscool Arad.
Un plus al acestei ediții a fost ToastMasters-ul de la finalul conferinței care a oferit studenților oportunitatea de a învăța de la specialiști în dezvoltare personală, tehnici de public speaking.
Și pentru că matematica poate fi mereu surprinzătoare, participanții au avut bucuria de a o cunoaște pe solista Ada Chicoș, participantă la Vocea României care este și studentă în cadrul Facultății de Științe Exacte a UAV și care a oferit un moment muzical de excepție.
În vizită la FSE
Printre evenimentele din „Săptămâna Altfel” pentru o clasă de elevi ai Liceului Național de Informatică s-a numărat și vizita la Facultatea de Științe Exacte unde elevii au participat la o prelegere despre „criptografia post cuantică” susținută de Conf. univ. dr. Vlad Drăgoi și de asemenea au avut posibilitatea să cunoască o parte din preocupările legate de cercetare ale studenților facultății.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad susține mobilitățile de ceretare a cadrelor didactice
Facultatea de Științe Exacte a fost reprezentată prin conf.univ.dr. Vlad-Florin Drăgoi în două proiecte Profesor/Cercetător invitat în Franța . În perioada 17 iunie – 10 iulie Vlad a făcut parte din echipa SESAM (Systèmes Embarqués Sécurisés et Architectures Matérielles) a laboratorului „Hubert Curien” din cadrul Universității Jean Monnet-Saint-Etienne.
În perioada 4-30 septembrie, Vlad a participat la activități științifice alături de echipa „Combinatoire et Algorithmes” a laboratorului LITIS (Laboratoire d’Informatique, du Traitement de l’Information et des Systèmes) din cadrul Universității de Rouen, Normandie.
Parada absolvenților
20 iunie 2023 - Momente speciale pentru absolvenții Facultății de Științe Exacte care au defilat în Parcul Eminescu alături de profesori și de absolvenții celorlalte facultăți, la Parada absolvenților UAV!
Curs festiv – promoția 2023
În 6 iunie a avut loc cursul festiv al absolvenților Facultății de Științe Exacte promoția 2023. Într-un cadru festiv, studenții absolvenți au împărtășit din bucuria și emoția lor, tuturor celor prezenți la eveniment: părinți, prieteni și cadre didactice.
Concursul International de matematică și informatică „Caius Iacob” ediția a XIII-a, organizat de Facultatea de Științe Exacte cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad, s-a desfăsurat în perioada 8-10 mai și a adunat sub cupola UAV, peste 300 de elevi pasionați de matematică și informatică. In acest an concursul a beneficiat și de sprijinul Consiliului Județean prin Centrul Cultural Județean Arad.
Festivitatea de premiere a avut loc în prezența rectorului UAV, Ramona Lile, a inspectorului școlar județean adjunct, Daniel Tocoianu, a inspectorului de specialitate, Alexandru Popa și a multor cadre didactice. Au fost acordate 136 de premii și mențiuni pentru probele: raționament matematic, tehnică matematică, programare și tehnologia informației (20 de premii I, 22 de premii II, 30 de premii III și 64 de mențiuni).
Oportunitățile unei cariere în IT
O nouă rundă de întâlniri între angajatori și studenții de la Științe Exacte s-a derulat în cadrul proiectului „Oportunitățile unei cariere în IT pentru tinerii arădeni”
Reprezentanții BAUMM Engineering, Isidor’s Software Solutions, Code School Clubs, MindHub Arad, BCR, msg systems Romania, rankingCoach, FinProm, Huf Romania, Intesa Sanpaolo Bank și-au prezentat companiile și ofertele de muncă pentru absolvenți, au discutat cu cadrele didactice despre stagiile de practică ale studenților, programe de intership și viitoare proiecte de colaborare
Opțiune de carieră – Data Scientist
Studenții Facultății de Științe Exacte au avut ocazia să afle de la reprezentanții Intesa Sanpaolo Bank despre motivele pentru care Data Scientist este o extraordinară opțiune de carieră, despre ce face un Data Scientist în bancă și care sunt câteva dintre modelele matematice utilizate în bancă.
O zi „altfel”
Pentru o zi, Școala Altfel a însemnat pentru unii elevi de la Liceul Național de Informatică și de la Colegiul Național „Moise Nicoară” o vizită la UAV și participarea la un curs de criptografie susținut de Conf. univ. dr. Vlad Drăgoi, cadru didactic al Facultății de Științe Exacte.
Curs de antreprenoriat
În semestrul al II-lea din anul universitar 2022-2023, în cadrul Proiectului "Învață să fii antreprenor pentru viitor!" (POCU/379/6/21/ OS. 6.7, 6.9, 6.10, Cod SMIS 125150), peste 80 de studenți ai Facultății de Științe Exacte beneficiază de sprijin în dezvoltarea spiritului antreprenorial și de îndrumare în elaborarea unui plan de afaceri.