Flavius Crișan absolvent al specializării Informatică (Licență 2014, Master 2016)


În prezent lucreză ca full-stack web developer, specializat în .NET, Angular și baze de date NoSQL, în special MongoDB. Colaboreză remote cu companii internaționale, contribuind la dezvoltarea aplicațiilor web. În carieră s-a concentrat pe scrierea de cod de calitate, optimizare și soluții software stabile și performante.

1. Care a fost parcursul tău educațional și de ce ai ales să studiezi Informatică?

Am ales informatica deoarece am fost mereu atras de tehnologie și de logica din spatele rezolvării problemelor. Mi s-a părut domeniul ideal pentru a-mi dezvolta gândirea analitică și pentru a învăța cum să construiesc aplicații utile. În plus, știam că domeniul IT oferă multe oportunități profesionale.

2. Cum îți amintești perioada studenției și ce cursuri sau proiecte ți-au influențat cariera?

Perioada studenției a fost una importantă în care am acumulat cunoștințele de bază. M-au ajutat mult cursurile de structuri de date, programare orientată pe obiect și bazele de date. În paralel, am lucrat și la proiecte personale, care m-au ajutat să aplic în practică ce am învățat la cursuri.

3. Care a fost primul tău job după absolvire și cum ai făcut tranziția de la student la programator?

Primul meu job a fost la o companie locală din Arad, pe poziția de junior developer. Trecerea de la teorie la practică a fost o provocare la început, dar am reușit să mă adaptez prin muncă zilnică, învățare continuă și ajutor din partea colegilor mai experimentați. Cu timpul am devenit mai eficient în scrierea de cod și în înțelegerea arhitecturii aplicațiilor.

4. Ce tehnologii sau limbaje de programare folosești cel mai des în activitatea ta de zi cu zi?

În prezent lucrez în principal cu C#/.NET pe partea de back-end, Angular pentru partea de front-end, iar pe zona de baze de date folosesc în special MongoDB. De asemenea, mai lucrez și cu alte tehnologii în funcție de specificul proiectelor.

5. Cum a evoluat cariera ta în ultimii ani? Ai avut roluri diferite în cadrul echipelor în care ai lucrat?

Cariera mea a evoluat treptat. Am trecut de la poziția de junior la middle și apoi la senior developer. Pe lângă activitatea de dezvoltare software, am avut ocazia să preiau și responsabilități de security engineer, ocupându-mă de aspecte legate de securitatea aplicațiilor și a infrastructurii. În echipele în care am lucrat am fost implicat în code reviews, optimizări de performanță și suport pentru colegi mai noi, fără a merge însă pe partea de management.

6. Lucrezi într-un anumit domeniu specific (ex: fintech, e-commerce, software embedded)? Ce îți place la acest domeniu?

În prezent lucrez pe proiecte care dezvoltă aplicații de monitorizare a sistemelor informatice, dar și pe o platformă software care gestionează și facilitează dezvoltarea de aplicații destinate echipamentelor interactive din zona de retail și HoReCa. Este un domeniu interesant din punct de vedere tehnic, care implică integrare între mai multe sisteme, scalabilitate și optimizarea proceselor.

7. Cum îți menții cunoștințele actualizate într-un domeniu care evoluează atât de rapid?

Învăț constant din documentația oficială, articole specializate, tutoriale și prin experimentare directă în proiectele la care lucrez. Îmi place să aprofundez conceptele și să fiu mereu la curent cu cele mai recente evoluții tehnologice relevante pentru domeniul meu.

8. Ce sfaturi ai oferi unui student la Informatică care își dorește o carieră similară?

Să încerce să aplice cât mai mult în practică ceea ce învață la cursuri. Proiectele personale, participarea la internshipuri și învățarea constantă sunt esențiale. E important să înțeleagă bine bazele, să nu se grăbească și să fie consecvenți în învățare.

9. Privind în urmă, ce decizie profesională consideri că a avut cel mai mare impact asupra carierei tale?

Cel mai important a fost să îmi asum constant proiecte care m-au scos din zona de confort, astfel încât să învăț lucruri noi. Fiecare proiect mai complex m-a ajutat să îmi dezvolt abilitățile tehnice și să avansez profesional.

10. Cum vezi viitorul carierei tale în următorii 5-10 ani? Țintești spre un rol tehnic avansat sau o poziție de leadership?

Vreau să îmi continui dezvoltarea pe partea tehnică. Mă atrage zona de specialist pe anumite tehnologii, mai degrabă decât partea de management. Îmi place să scriu cod, să optimizez soluții și să rezolv probleme concrete.

Flavius Crișan absolvent al specializării Informatică (Licență 2014, Master 2016).