Events 2026
Festivitate de premiere
Câștigătorii Concursului Internațional de Matematică și Informatică „Caius Iacob au fost premiați!
La cea de-a XV-a ediție, organizată de Facultatea de Științe Exacte din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, s-au acordat:
18 premii I
20 premii II
30 premii III
Felicitări premianților! Aceștia au fost din Arad, Orăștie, Ineu, Timișoara, Sebiș, Alba-Iulia, Caransebeș, Lipova, Pâncota, Chișineu-Criș, Lugoj, Deva, Serbia!
Curs Festiv – promoția 2025
Pe data de 17 iunie, Facultatea de Științe Exacte a organizat cursul festiv pentru promoția 2025.
Evenimentul a reprezentat un moment semnificativ pentru studenți, cadre didactice și invitați și s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, marcată de recunoștință și speranță. Ultimul curs a fost motivant, având tema „Despre încredere și reușită” și a fost susținut de dl. prof. Dominic Bucerzan.
Felicitări, promoția 2025!
Visiting Professor
În perioada 2–6 iulie 2025, Prof. univ. dr. doc. Cristian D. Popescu, o personalitate de prestigiu internațional, cu afilieri la UC San Diego, Princeton, Institute for Advanced Study, Academia Română și American Mathematical Society a fost prezent la UAV în calitate de Visiting Professor.
Întâlnirile prof. Popescu cu cadrele didactice ale Facultății de Științe Exacte au generat discuții valoroase despre teoria numerelor, geometrie algebrică, teoria grupurilor, știința datelor și inteligență artificială aplicată.
La evenimentul Noaptea Cercetătorilor din 26 septembrie, Facultatea de Științe Exacte a adus matematica mai aproape de public prin experimente interactive:
Galton Board – probabilități în acțiune
Gaming Packet – șirul lui Fibonacci prin joc
Triangulări – numerele Catalan în poligoane regulate
Știința mai aproape de tineri – Un nou pas în popularizarea științei
În cadrul proiectului UAV dedicat popularizării științei, cadrele didactice ale Facultății de Științe Exacte au desfășurat o serie de activități menite să aducă cercetarea mai aproape de elevi.
În 24.09.2025 la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad și în 25.09.2025 la Colegiul National Preparandia “Dimitrie Tichindeal” Arad, au fost susținute prezentări interactive și captivante, menite să explice concepte complexe într-un mod clar și atractiv pentru câteva clase de liceeni:
- „Criptografia pentru toți. Cum să explicăm elevilor de liceu/gimnaziu concepte abstracte și complexe din criptologie” – susținută de Vlad Drăgoi
- „Un secol cuantic: 1925–2025” – prezentată de Adrian Palcu
- „AI on top of the world!” – susținută de Valeriu Beiu
În 30.09.2025, la clasele din ciclul primar ale Liceului National de Informatica Arad, tema întâlnirilor a fost „Drag de matematica noastră!” . Lavinia Sida, Claudia Mihit, Ghiocel Moț și Codruța Stoica, cadre didactice ale facultății – au dus bucuria descoperirii în sălile de clasă prin:
- „Probleme distractive de matematică și logică”
- „Probleme celebre de matematică din operele unor personalități”
Concursului Internațional de Matematică și Informatică „Caius Iacob” ediție a XV-a
În 10 mai, Facultatea de Științe Exacte a organizat a XV-a ediție a Concursului Internațional de Matematică și Informatică „Caius Iacob”. O zi plină de energie, pasiune pentru știință și tineri talentați din licee care s-au întrecut în cunoștințe și creativitate!
Un nou pas în popularizarea științei
Trei cadre didactice ale Facultății de Științe Exacte din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad – Vlad Drăgoi, Ghiocel Moț și Lavinia Sida – au desfășurat o serie de activități captivante în cadrul proiectului Știința în Școli la Școala Gimnazială Buteni – Gabriel Brola.
Elevii au avut ocazia să afle lucruri fascinante despre criptografie și matematică, într-un mod interactiv și accesibil. Apoi, au urmat ateliere practice destinate elevilor din clasele a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a:
- Vlad Drăgoi – Jocuri interactive de spargere a unui criptotext, folosind Pătratul Polybius și o criptare de tip Cezar;
- Ghiocel Moț și Lavinia Sida – Fun Math Workshops, cu probleme inedite și activități menite să arate că matematica poate fi și distractivă!
Stagiu de profesor invitat -Universitatea de Științe Aplicate, Konstanz, Germany
Conf.univ.dr. Păstorel Gașpar a predat un curs de Matematică generală la Universitatea de Științe Aplicate din Konstanz, ca profesor invitat. Cursul, destinat studenților din anul I la Inginerie mecanică și Management, a avut 30 de ore și a combinat prelegeri cu exerciții practice, accentuând gândirea critică și rezolvarea problemelor. Studenții au fost foarte implicați și receptivi, iar activitatea a fost considerată un succes. Experiența a consolidat legăturile academice cu universitatea și a deschis perspective pentru colaborări viitoare.
Creativitate și știință: FameLab dedicat AI-ului
Elevii din județul Arad au avut ocazia să participe la prima ediție a evenimentului FameLab, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” prin proiectul „Știința în școli”. În cadrul Facultății de Științe Exacte, elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal, proveniți din școlile partenere, și-au prezentat cunoștințele în fața profesorilor universitari și a studenților membri ai comisiei de jurizare, având ca temă Inteligența Artificială.
StudMath-IT 2025
Conferința studențească StudMath-IT ediția 2025 s-a încheiat cu succes, reunind pe parcursul zilelor de 17–18 noiembrie studenți de la licență, master și doctorat în cadrul unui program variat de prezentări și discuții științifice.

